PEISAJELE GEOGRAFICE DIN EUROPA

 Peisajele geografice din Europa sunt foarte complexe, dar puternic umanizate/modificate de activitatea socio-economica straveche si îndelungata desfasurate pe acest „leagan de cultura si civilizatie mondiala”. Se disting doua tipuri majore de peisaje geografice: peisaje naturale si peisaje antropice.

Peisajele geografice (naturale) din Europa se clasifica dupa criteriul

morfo-hidro-bio-pedo-climatic, dupa cum urmeaza:

- peisajul geografic polar si circumpolar (peisajul arctic);

- peisajul geografic al padurii boreale de conifere si foioase (peisajul

padurii boreale europene);

- peisajul geografic al padurii de foioase si de conifere puternic

umanizat;

- peisajul geografic al stepelor si semistepelor aride (peisajul semiarid al

Messettei);

- peisajul geografic mediteranean;

- peisajul geografic al muntilor înalti (peisajul alpin).

PEISAJUL POLAR SI CIRCUMPOLAR

Este cunoscut si sub denumirea de peisajul gheturilor vesnice si al tundrei arctice (boreale). Se situeaza, în general, dincolo de cecul polar arctic, dar în functie de conditiile geografice specifice Câmpiei europene nordice si în Scotia, dincolo de paralela 50° lat. N. Limitele nordice sunt influentate de ramura nord

atlantica a Curentului Golfului si de apropierea tinutului oceanic arctic. În cadrul acestui peisaj se identifica doua subtipuri de peisaj (unul continental si unul oceanic).

Cuprinde Laponia (partea septentrionala a Fenoscandiei, nordul Câmpiei Ruse) si nordul Uralului. De asemenea cuprinde Oceanul Arctic si arhipelagurile componente (Jan-Mayen, Franz Joseph, Svalbard sau

Spitzbergen) si extremitatea nordica a Scotiei (Highland) împreuna cu Insulele Britanice învecinate (Orkney si Hebride).

Factorii de mediu cei mai importanti în definirea acestui peisaj sunt:

1. Latitudinea care este în general dincolo de Cercul Polar, dar si sub 60° lat. N;

2. Conditia climatica („factorul rece”) care este marcata de valori scazute (negative ale temperaturii indiferent daca temperatura este diurna sau lunara). În general clima este arctica cu vara foarte scurta sau chiar deloc, iar timp de 365 de zile temperaturile sunt negative. Frecvent se înregistreaza –40°C, temperatura

fiind determinata de valoarea foarte mica a bilantului radiativ (sub 20 kcal/cm2/an). Unele temperaturi (mai ales cele de la fatada Atlantica sunt influentate de patrunderea Gulfstream-ului pâna în apropiere de Peninsula Kola si Marea Alba (Curentul Irminger si Curentul Murmansk). Aceste temperaturi pot fi scazute si de faptul ca mare parte din apele Oceanului Arctic sunt înghetate la suprafata, fapt ce determina la rândul sau mentinerea albedoului la valori ridicate (0,85-0,9). Permanent în aceasta regiune se dezvolta o arie

anticiclonala generata de aerul glaciar ale carui influente se resimt sub forma  curentilor circumpolari aproape permanenti. Masele de aer au o foarte mare viteza de patrundere spre latitudini sudice datorita reliefului Câmpiei Est Europene (acest tip de aer rece patrunde frecvent la 30-40° lat. N spre sudul

Europei). Elementele climatice de interferenta continentala prezinta diferentieri latitudinale de 5-7°C fata de cele oceanice nord-atlantice. Aceasta diferentiere este determinata, în primul rând, de larga deschidere si comunicare a Oceanului Nord-Atlantic cu Oceanul Arctic. Clima prezinta doua nuante: una a gheturilor

arctice cu amplitudini termice anuale de 30°C între izotermele lunii celei mai reci (-25°C) si celei mai calde (-5°C). Un rol important în mentinerea temperaturii scazute îl are advectia. Racirea a început înca din cuaternar ca urmare a realizarii unei întinse glaciatiuni ce a cunoscut trei poli de extensie/iradiere maxima:

o Polul islandezo-groenlandez din care a ramas calota groenlandeza (inlandsisul groenlandez) si inlansisul islandez cu cei cinci ghetari de platou („Jökulli”);

o Polul scandinavo-baltic, din care au ramas ghetarii montani scandinavi si inlandsisul arhipelagurilor arctice

o Polul nord-uralian din care au ramas ghetarii montani uralieni.

 Precipitatiile din aceasta regiune nu depasesc 1000 mm/an în sud (mai ales în zona costiera) si scad foarte mult în zona continentala (spre Muntii Urali). Vara este friguroasa si scurta, iar iarna este aspra si lunga si cu putina zapada. Înspre pol, dincolo de Cercul Polar, se înregistreaza aproape 200 mm/an (Peninsula Kola, insulele Vaigaci si Katyn). Anotimpurile de tranzitie practic nu exista (aprox. 2-3 saptamâni). Cu cât se înainteaza spre nord se observa fenomenul de zi polara si noapte polara (câte o jumatate de an fiecare).

3. Factorii orografici sunt reprezentati de un relief asimetric, accidentat în Fenoscandia si în insule si mai putin accidentat în Câmpia Est Europeana. De aceea solul care se creeaza, în special, în partea sudica se dezgheata, apar fenomene periglaciare si un relief periglaciar. Unele râuri cum sunt Dvina, Peciora si afluentii acestora, determina si procese fluviatile (Peninsula Kola, Peninsula Kanin, Câmpia Subarctica). Geomorfologia acestei regiuni este permanent influentata de fenomenul înghet-dezghet. Dintre formele de relief cele mai reprezentative sunt formele pozitive majore (munti, podisuri, câmpii) peste care se remarca un microrelief bogat format din morene izolate sau grupate, cu diferite forme si înaltimi, sesuri argiloase si nisipoase, întinse glacisuri iar tarmurile sunt festonate. Din masa glaciara se desprind ghetari care formeaza în regiunea tarmurilor numeroase fjörd-uri (tarmul Scandinaviei, Scotiei, Islandei), iar blocurile de gheata care ramân plutesc în deriva purtate de curentii oceanici (iceberg-uri). În Atlanticul de Nord acesti munti plutitori de gheata coboara la latitudini mici înspre coastele Americii de Nord periclitând navigatia (cazul celebrului Titanic). Scoarta terestra este înghetata pâna la 200 m adâncime (fenomen care persista din pleistocen) iar solul se dezgheata pâna la 1-1,5 m la partea superioara (pergelisol), portiunea ramasa înghetata fiind denumita permafrost (merzlota). Îmbibarea cu apa formeaza numeroase mlastini, aproape permanent înghetate, în schimb, datorita capilaritatii, rocile din interiorul permafrostului sunt împinse spre suprafata formând mici movilite numite marghile si care la rândul lor ajunse subaerian „migreaza” la suprafata solului depunându-se gravitational încât cele mai mari sunt spre margine la baza pantelor si cele mai mici spre vârf. Acest complex de formare a movilitelor sedimentare cu material din permafrost se numeste silt.

4. Hidrografia se reflecta prin apa marilor si oceanelor dar si apa râurilor si fluviilor care diversifica peisajul. Aceasta retea hidrografica influenteaza peisajele locale prin temperatura, salinitate si dinamica. În stare lichida, apa dulce intra în alcatuirea Oceanul Arctic glaciar si a marilor bordiere (M. Norvegiei, M. Laptev, M. Kara, M. Alba, Golful Finic si Nordul M. Baltice). Aceasta apa dulce favorizeaza formarea ghetii pe distante foarte mari în apropierea tarmului îngreunând navigatia. Temperatura apelor fluviale dar si a

marilor bordiere influenteaza regiunilor de coasta dar si deltele unor fluvii (Dvina-Peciora). Apa înghetata actuala este fie ramasita a glaciatiei cuaternare pleistocene, fie formata din firnul ghetarilor actuali. Deasupra Oceanul Arctic, grosimea ghetii atinge 70 de m dar este farâmitata datorita derivei. Suprafete alungite de gheata se formeaza si deasupra uscatului litoral, iar limbile de gheata ale unor inlandsisuri au o deplasare de pâna la 50-60 m pe an (cum sunt cele din Novaia Zemlia, Severnaia Zemlia si Franz Joseph). De multe ori ele nu se rup si formeaza între uscat si ocean o masa continua de gheata care se numeste ice-shelf. Daca adâncimea marii creste în panta de peste 5-6°, atunci ice-shelf-ul se rupe si formeaza ice-berguri. În general râurile au debite fluctuante cu regim de scurgere înghetat timp de 7-9 luni pe an, cu exceptia celor doua râuri Dvina de Nord si Dvina de Vest si a Peciorei. Restul sunt râuri scurte care se varsa prin confluenta simpla sau prin intermediul unor lacuri/limanuri.

5. Vegetatia si fauna din aceasta regine sunt specifice zonei de tundra. Gheturile sunt fie plutitoare, fie fixe pe care se instaleaza sau îsi petrec o parte din timp ursul alb, vulpea polara, iepurele polar. Dar exista regiuni în care viata se dezvolta mai mult în regiunea uscatului („desertul rece”), pe care se , fiind o formatiune vegetala „tânara” având în vedere ca ea s-a format în urma cu 5-6 mii de ani, luând locul întinsei calote glaciare pleistocene. Speciile de plante sunt fie ierboase, fie arbustive si s-au adaptat conditiilor vitrege de clima, devenind rezistente la vântul puternic si la înghetul dur prelungit. Biogeografii au identificat peste 200

de specii de tundra arctica si au constatat ca plantele au o elasticitate anatomica si fiziologica foarte mare (prin talie, sistemul reticular si prin intercalarea cu muschi si licheni). Unele specii sunt relicte cum ar fi argintica (Dryas octopetalia) care a ramas înca din epoca glaciara. Specifice sunt si mirtul arctic (Vacinum myrthilus) si merisorul (Vacinum idallus). În prezent sunt foarte putine specii de subarbusti (Iennuperus runssus), mesteacan pitic (Betula nana) si salcie pitica (Salix nana), la adapostul carora traiesc unele mamifere. Se cunosc patru tipuri de tundra: instaleaza muschii, lichenii, algele si pe care traiesc insecte si chiar mamifere. În apele costiere, reci de 0°C traiesc criptofitele (microorganisme ce pot trai la temperaturi negative) se formeaza o masa planctonica (Krill), care constituie baza de hrana a unor consumatori secundari (moluste, crustacee, pesti, cetacee) dar si a unor pasari. De aceea, inclusiv viata benctonica este destul de activa. Pe solurile scheletice apar si plante ierboase, scunde, izolate sau în tufe cu muschi si licheni si fiecare smoc formeaza câte un habitat propriu (biotopuri în functie de intensitatea lumii si valorificare umiditatii). De aceea nu lipsesc ierbivorele. În regiunile acvatice costiere traiesc cele mai mari animale terestre (balena,

casalotul, foca, morsa). Pescarusii, porumbelul alb si cenusiu, rândunica de Svalbard si vrabiile îsi iau hrana din apele marii. În concluzie, viata din apele si uscaturile arctice se diversifica în raport cu topirea ghetii în cele circa 2-3 luni pe an. Vegetatia are mai multe specii semicriptofitice dar si criptofite si este specifica de tundra pe circa 1 sfert de milion de km2

•  tundra cu arbusti (întâlnita în Europa continentala si unde temperaturile din sezonul cald depasesc 0°C si tind spre 10°C, stratul de zapada este mai redus, permitând formarea unor arbusti adaptati la vânt cum este

salcia siberiana (Salix nanasibirica) si mesteacanul pitic (Betula nana),

•  tundra cu subarbusti (care se formeaza pe unele vai din tinuturile arctice în care apar merisorul si afinul),

•  tundra mezofila (care se dezvolta în general pe solurile pietroase si în care predomina rogozul (Carex decidua) si argintica)

•  tundra stepica (muschi si licheni ce se dezvolta mai mult în regiunile secetoase din nordul Câmpiei Est Europene iar plantele – gramineele – ocupa suprafete izolate, de regula în regiuni cu umiditate mai ridicata).

 Animalele au ca si plantele o adaptare specifica pentru a supravietui conditiilor de hrana putina dar si o adaptare anatomica si functionala (blana cu culoare adecvata peisajului, loc de adapost si hibernare, mod de reproducere etc.). Printre animalele terestre cele mai reprezentative sunt lemingii scandinavi, rozatoare mici care migreaza vara spre sud în cautarea hranei, care îsi realizeaza adaposturi mici în scoarta si a caror hibernare se realizeaza inclusiv prin criogenie. Majoritatea animalelor sunt adaptate la lumina puternica solara în conditiile albedoului foarte ridicat („heliofite”). Conditiile aspre ale mediului au determinat si o populare umana anevoioasa, asezarile sunt izolate, densitatea medie a populatiei este printre cele mai scazute din Europa (în general sub 1 loc/km2), unele teritorii fiind lipsite complet de asezari (Severnaia Zemlia, Novaia Zemlia, Vaigaci, Katyn). În Arhipelagul Svalbard pe 62.924 km2 traiesc doar 2.580 loc., iar în cele 22 de insule Faeroe traiesc doar 44.000 de locuitori. Pescuitul si exploatarea unor resurse naturale a permisdezvoltarea unor asezari mai importante (Murmansk, Narvik). daposturi mici în scoarta si a caror hibernare se realizeaza inclusiv prin criogenie. Majoritatea animalelor sunt adaptate la lumina puternica solara în conditiile albedoului foarte ridicat („heliofite”).

       Conditiile aspre ale mediului au determinat si o populare umana anevoioasa, asezarile sunt izolate, densitatea medie a populatiei este printre cele mai scazute din Europa (în general sub 1 loc/km2), unele teritorii fiind lipsite complet de asezari (Severnaia Zemlia, Novaia Zemlia, Vaigaci, Katyn). În Arhipelagul Svalbard pe 62.924 km2 traiesc doar 2.580 loc., iar în cele 22 de insule Faeroe traiesc doar 44.000 de locuitori. Pescuitul si exploatarea unor resurse naturale a permis dezvoltarea unor asezari mai importante (Murmansk, Narvik).

PEISAJUL GEOGRAFIC AL PADURII BOREALE

DE FOIOASE SI CONIFERE EUROPENE

   Ocupa marea majoritate a spatiului nordic si central al Scandinaviei (Finlanda, Suedia, Norvegia) si Europa Estica din apropierea Cercului Polar în sud pâna la aliniamentul oraselor Riga – Moscova – Perm. Denumita si Padurea Nordica de Confiere, aceasta zona prezinta o întinsa padure de conifere cu frunze aciculare (brad, pin, molid, tisa), care este foarte compacta si s dezvolta în conditii de clima temperata si clima de tranzitie de la cea subpolara la cea temperata.

1. Relieful cuprinde unitati variate atât ca morfologie cât si ca structura. Astfel se gasesc câmpii litorale cu altitudini de sub 100 m cum este Câmpia Pribaltica, iar Câmpia Rusa prezinta altitudini de 100-200 m. Podisurile sunt joase, cu altitudini medii de 500-600 m (Podisul Norland), iar muntii au altitudini modeste (1000-1500 m) rareori urcând la 2000 m (M. Scandinaviei). Acest relief a fost modelat puternic în cuaternar de glaciatiunea pleistocena în urma careia au rezultat acumulari morenice, de loess si nisip, eskere (roci desprinse si deplasate pe platourile montane de catre limba glaciara; sunt asemanatoare roches moutonées), kamesuri, drumlinuri (valuri succesive de baraj morenaic determinate de înaintarea succesiva a marginii calotei glaciare), pradolie (vai longitudinale create la marginea calotei glaciare), vai glaciare si nunatakuri (formatiuni stâncoase dure care au evoluat subaerian peste platosa se gheata). Acest relief glaciar este aproape omniprezent actuala eroziune creând vai longitudinale cu numeroase rupturi de panta, cu repezisuri si cascade, marind gradul de fragmentare al versantilor estici si sudici din Scandinavia. Astfel ca prin expunere, declivitate si fragmentare au fost influentate asocierile vegetale si dezvoltarea anumitor genuri sau specii, ba chiar diversificând solul. Acest lucru trebuie luat în calcul si prin combinarea altor factor fizico-geografici (umiditatea, insolatia sau dinamica versantilor). Toate formele de relief actuale, cu toata amprenta glaciara pleistocena vor genera topoclimate si microclimate care vor instala numeroase corespondente biopedogeografice. În regiuni cu multe blocuri eratice, fenomenele de subsapare crionivala si nivo-glaciara au generat depresiuni circulare având ca centru blocul eratic, iar conditiile de adapost vor favoriza biotopuri specifice.

2. Clima. Asezarea în cadrul latitudinilor de 65° lat. N pâna la 49-50° lat. N, arata ca acest peisaj de padure se dezvolta în conditii de tranzitie între climatul subpolar scandinavo-baltic si cel temperat baltico-rus. Asezarea geografica a lantului Alpii Scandinaviei, face ca anual diferentierile climatice sa se resimta atât în vestul Scandinaviei (unde ramura nordica a Curentului Golfului) cât si în regiunea Baltico-Rusa, spre Muntii Ural (patrunderea maselor arctice, polare sunt mai frecvente si mai deschise, racind clima). De aceea, se

poate vorbi de doua provincii climatice ale aceluiasi teritoriu, în care elementele climatice de la Arhanghelsk sunt net diferite de cele ale orasului Stavanger, desi sunt situate la aceeasi latitudine:

- o provincie vestica, mai mica cu conditii climatice mai blânde;

- o provincie estica, mult mai întinsa, influentata de Anticiclonul Siberian si de continentalismul climatic.

Vara este scurta, moderata, influentata de ciclonii frontului polar, iar iarna este lunga, friguroasa, cu zapada multa; amplitudinile termice sunt mai mari de 40°C. Situarea la latitudini ridicate determina si o radiatie solara scazuta (bilant radiativ de 30-40 kcal/cm2/an). Acest bilant determina un continentalism moderat ce afecteaza permafrostul aproximativ continuu, iar modelarea se realizeaza prin gelifractie (rezultând crioclaste), carstificare si crioturbatie. Acestea au loc în sol, în depozitele de versant sau pe suprafetele netede ca urmare a procesului de înghet-dezghet si determina o mare umiditate în sol. Nuantele de climat de pe versantii vestici ai Scandinaviei determina o nebulozitate accentuata, o cantitate de preciptatii însemnata, pâna la 800 mm/an în zona subpolara si pâna la 1200 mm/an în sudul peninsulei. O singura

exceptie, reprezinta zona orasului Orel-Perm, unde precipitatiile scad la 400 mm/an (faptul se datoreaza climatului subarctic specific nordului Câmpiei Ruse si Peninsulei Kola). Chiar si în conditiile climatului de tranzitie din sudul Scandinaviei si din zona Golfului Bothnic, precipitatiile nu depasesc 600 mm/an. De aceea covorul de zapada va fi foarte diferit cu repercusiuni asupra covorului vegetal estival dar si asupra proceselor de crionivatie ce afecteaza rocile si solul. Precipitatiile au un regim lunar nediferentiat.

Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 1-60 C, temperaturile medii ale lunii celei mai calde de 12-150 C iar temperaturile medii ale lunii celei mai reci sunt cuprinse între – 100 C si – 200 C. În general timp de 5-6 luni temperaturile sunt sub 00 C iar media anuala a zilelor cu zapada este de 240-250 zile.

 3. Apele. Jules Demongeot (1987) arata ca padurea nord-europeana se dezvolta în conditiile unui substrat de permafrost cu un regim sezonier. Chiar si apele au regimul sezonier, cu o singura exceptie – apa freatica – ce se gaseste în general la adâncimi mari. Numai apele care alimenteaza regiunile mlastinoase preiau acest regim sezonier.. majoritatea râurilor sunt supuse regimului de înghet timp de peste 5-6 luni pe an, iar la sfârsitul iernii se realizeaza un vârf al nivelurilor în regimul de scurgere. Pâna si apele marine ale celor doua provincii climatice au un regim diferentiat:

- apele de tarm vestic scandinav nu prezinta fenomen de înghet;

- în schimb, apele de tarm baltic prezinta fenomen de înghet.

 4. Vegetatia si fauna. În conditiile orografice, climatice si hidrologice expuse mai sus s-a dezvoltat biomul padurii boreale europene.

 Padurea boreala europeana se prezinta ca o unitate cu fizionomie omogena, cu o constitutie vegetala, dominata de conditii climatice relativ uniforme. Aici se afla peste 300 de specii în nordul circumpolar, 1500 specii în Scandinavia si circa 2000 de specii în Câmpia Europei de Est. Padurea ocupa aproximativ a zecea parte din suprafata Europei.

 Caracterele anatomice si fiziologice ale plantelor si animalelor sunt adaptate climatului. Cresterea arborilor este lenta (este nevoie de peste 100 de ani ca un arbore sa atinga dimensiuni mature normale). Ea este compacta, omogena, transcontinentala, unindu-se cu taigaua siberiana. Se dezvolta în conditiile unei temperaturi diurne de circa 1o0 C, iar perioada de vegetatie nu dureaza mai mult de 140 de zile (3-4 luni pe an).  Predomina speciile arboricole de tipul Picea(molidul), Pinus(pinul), Abies(bradul), Larix(laricea), Betula(mesteacanul), Salix(salcia), Alnus(alunul), Populus(plopul).

 Padurea boreala europeana este o padure relativ tânara. S-a instalat în postglaciar, comparativ cu vechimea mult mare a padurilor de la latitudini mici. Începe din zona tundrei (în care apare mesteacanul pitic Betula nana în combinatie cu Salix nanasibirica si pinaceele), iar spre sud intra în amestec cu foioasele (Fagus si Quercus) ca o padure mixta, de amestec sau chiar compacta de foioase. Ea se constituie ca o prelungire a vestitei taiga siberiana (care începe din Bureea Extremului Orient) si care se aseamana cu cea nord-americana canadiana (snow-forest).

 Este o padure semperviriscenta, cu exceptia laricei (Larix dahurica) în care se gasesc si specii de Taxodium (un fel de stramos al chiparosului). Fizionomia arborilor este aproximativ piramidal-conica si au frunze xeromorfe, adaptate la evaporatie scazuta (exceptie face laricea, care are o forma coronariana rotunda, usor turtita). Vântul contribuie la polenizarea fructelor si la raspândirea semintelor deschise.

 Padurea boreala europeana prezinta doua-trei etaje(starturi):

- stratul arboricol în stare pura (numai conifere sau numai foiase) sau amestec;

- stratul arbustiv cu Jennuperus si Salix;

- stratul subarbustiv variat (Vaccinum acomodat pe soluri acide sau Ledum acomodat pe solurile hidromorfe).

Animalele sunt reprezentate prin numeroase specii de mamifere, reptile, salamandre, batracieni, insecte si pasari.

Conditiile de mediu au favorizat un grad de antropizare cu vechi centre umane (civilizatia vikinga si cea runica au jucat un rol important în evul mediu timpuriu). Conditiile totusi vitrege nu au permis o populare masiva, o densitate medie cât-decat modesta (5-15 loc/km2). Resursele naturale ale subsolului (exploatarea minereurilor feroase si neferoase, a carbunilor, pietrelor pretioase, chihlimbarului), intersectia unor drumuri comerciale, conditiile de adapost au permis dezvoltarea unor centre umane destul de mari, importante pentru aceasta regiune europeana (Stockholm, Helsinki, Oslo, Narvik, Kiruna, Gallivare, Malmö).

PEISAJUL PADURII DE FOIOASE SI DE CONIFERE

PUTERNIC UMANIZAT

Se desfasoara de la Oceanul Atlantic pâna la Muntii Ural, respectiv în vestul, centrul si estul Europei între 44° si 60° lat. N. Are diferentieri în functie de configuratia reliefului si de conditiile climatice. Principalele caracteristici sunt:

1. Relieful este variat, având valori altitudinale diferite si în care se remarca influenta vârstei si structurii tectonice dar si influenta factorilor modelatori în special în pleistocen si actual. Remarcam Platforma Rusa în care unitatea tectonica de tip sarmatian a determinat un mezorelief de podis cum este Podisul Rusiei Centrale, Colinele Smolensk, Podisul Valdai, Podisul Volhyno-Podolic si unele unitati de câmpie – Câmpia Moscovei, Câmpia Veatka. În cadrul acestui peisaj remarca relieful montan hercinic al Europei Medii si în care s-au format trei tipuri majore de relief:

a) Relieful de munti cu altitudini medii relativ înalte (1800-2000 m) cum ar fi sistemul Masivului Central Francez - sistem de platouri cristaline, calcare si eruptive cu cratere erodate (Puy Cantal), Muntii Vosgi, Muntii Padurea Neagra (cu cele doua horsturi cristaline abrupte alsaciene) si Masivul Sistos Renan (culmi si platouri cristaline mai scunde, intens slefuite, separate de culoarele tectonice Rhein-Main, Main-Nekar si Main-Rhur);

b) Relieful de podisuri si câmpii create pe formatiuni hercinice si sedimentare post-hercinice cum ar fi Bazinul Parizian, Lorena, Podisul Brabantului, Câmpia Zeelandei, Podisul Ardeni (Campine), Podisul Suabo-Francon, Podisul Lublin, Podisul Malopolska, Bazinul Acvitaniei, Câmpia Angliei de Sud-Est, partea centrala a Câmpiei Est-Europene si centrul si sudul Scandinaviei;

c) Relieful de munti piemonturi, coline, podisuri si câmpii tinere create pe fundamentul geosinclinalului alpin (Alpii, Carpatii, Subcarpatii, Podisurile Românesti). Din punct de vedere al reliefului remarcam predominanta celui fluvial si al celui de eroziune/nivelare i care se adauga cel glaciar si periglaciar. Relieful

vulcanic este la rândul sau puternic modelat de procesele actuale, craterele si platourile vulcanice fiind intens modelate (cum este cazul lantului vulcanic din Carpatii Românesti si a celui din Masivul Central Francez).

2. Clima este temperata cu nuante în general oceanice vestice (atlantice) si este supusa permanent influentei circulatiei vestice si partial celei circumpolare. De aceea iernile nu sunt foarte aspre, desi în general reci, cu zile scurte dar cu zapada care poate dura pâna la 150 de zile pe an. Vânturile sunt moderate, nu foarte clade (rareori ating 15-20°C). Desele patrunderi ale maselor de aer islandeze combinate cu cele ale Anticiclonului Azorelor determina vânturi de o violenta rara, uneori distructiva. Ele sunt si aducatoare de precipitatii, nu rareori vânturile puternice, cu peste 100 km/ora sunt însotite de precipitatii foarte abundente cu regim torential. Temperaturile medii anuale sunt relativ modeste (între 2-3°C si 7-9°C) iar amplitudinile termice anuale nu sunt mari. Cantitatea de precipitatii este direct legata de circulatia vestica, în sensul ca este mai mare în vest si din ce în ce mai mica în centrul Europei si în est. Ciocnirea maselor de aer atlantice cu cele polare si mai ales cu cele tropicale la care se adauga neregularitatile configuratiei reliefului determina o diversificare a peisajului la nivel micro.

3. Hidrografia este foarte bogata (atât de suprafata cât si subterana). Apa freatica si de adâncime constituie o varietate mineralogica si termala; nu întâmplator aici se afla peste 80% din izvoarele minerale si termale ale Europei. Stratele hercinice, fragmentarea tectonica, vulcanismul remanent si mai ales cel de la sfârsitul tertiarului si începutul cuaternarului au determinat aceasta pleiada de izvoare minerale folosite în scop terapeutic la Karlovy-Vary, Baden Baden, Baile Herculane, Marianske Lazne, Clermond-Ferrand. Mari artere fluviale cu debite importante pentru Mittel Europe sunt mari artere navigabile (Rhein, Sena,

Loire, Garonne, Rhône, Dunarea (Sistemul Rhein-Main-Nekar-Dunare este cel mai mare si mai activ sistem fluvio-navigabil european ce va constitui viitoarea axa de dezvoltare a Europei).

Hidrografia peisajului medio-european a cunoscut o influenta antropica puternica de-a lungul câtorva secole, influenta reprezentata prin:

- regularizari de scurgere (debite) prin amplasarea unor numeroase

lacuri de acumulare în scopul alimentarii cu apa a landelor, polderelor,

câmpiilor agricole, a industriei si a asezarilor umane;

- îndiguirea a zeci de mii de km de lunci inundabile (în special în lunca

Dunarii si Rinului, toate arterele fluviale ale Câmpiei Germaniei si ale

Câmpiei Franceze);

- importante lucrari de desecare (lucrari ameliorative) pentru extinderea

uscatului în dauna marii (polderele belgiene si olandeze în dauna

Golfului Zuiderzee – Planul Delta);

- unele ape vauclusiene au fost dirijate si folosite la îmbogatirea

aspectului urbanistic al gradinilor, parcurilor, al asezarilor în general.

În schimb, hidrografia acestui spatiu a resimtit cel mai dramatic efect al poluarii determinat de dezvoltarea industriei. În secolul al XIX-lea si pâna în deceniul VIII al secolului XX, numeroase artere fluviale precum Rhein, Sena, Tamisa, Rhur, au devenit ape complet „moarte”. Industrializarea socialista, puternica în anii 1950-1980, din democratiile populare central si est-europene a dus la poluarea dramatica a unor artere hidrografice precum Dunare, Kama, Volga Inferioara si Mijlocie, numeroase râuri din bazinul dunarean de pe teritoriul Cehiei, Slovaciei, Ucrainei, Poloniei si României.

4. Vegetatia specifica este alcatuita din paduri cu frunze cazatoare si paduri de conifere a caror caracteristica importanta este diversitatea moderata ce variaza de la un sezon la altul. Stratificarea este mai putin evidenta decât la padurea tropicala sau ecuatoriala. De remarcat repausul vegetativ din timpul iernii. Biomasa forestiera înregistreaza o cantitate dubla fata de cea din taigaua siberiana dar este mult inferioara padurilor tropicale, iar productivitatea s-a modificat odata cu influenta/interventia antropica de câteva milenii încoace.

Aceasta interventie a determinat si modificari structurale si de compozitie. Padurea europeana este o padure monospecifica cu frunze late si mai putin de amestec cu conifere. Numai la latitudinile nordice si în Scandinavia, locul ei este luat de conifere. Se impun ca specii foioase Quercus, Fagus, Carpinus, Acer,

care sunt în asociatii colective, dar cele care dau randamentul biomasic cel mai mare sunt carpenul în asociatie cu stejarul. Padurea europeana dispune de un bogat subarboret, de aceea foarte multe paduri au fost declarate parcuri nationale sau rezervatii forestiere. Între acestea, un loc aparte îl are P.N. Retezat sau unele

rezervatii forestiere diferit amplasate în toate formele de relief din România (padurile Mociar, Snagov).

Padurile de foioase au fost puternic influentate si de emisiile puternice de pulberi si praf tehnologic precum si de emanatiile cu oxizi de carbon, oxizi de azot si imisiile de metale grele si compusi chimic de la uzinele cocso-chimice, siderurgice ale chimiei de sinteza, ale termocentralelor pe carbuni si ale fabricilor de ciment si azbociment. De asemenea, padurea a fost puternic umanizata, înlocuita cu alte elemente geografice, în special cultivate, încât suprafata ei s-a restrâns considerabil (cam la jumatate fata de cea existenta în secolul al XVI-lea).

5. Fauna este variata dar si cu cel mai bogat fond cinegetic dintre toate biomurile europene. Aceasta fauna a fost foarte afectata de interventia umana, încât foarte multe au disparut. Exemplu: zimbru, bourul, dropia, lupul (în Marea Britanie), iar latele sunt pe cale de disparitie (ursul brun, râsul, jderul, dihorul, pisica salbatica, capra neagra, caprioara). S-au dezvoltat unele specii adaptate la conditiile dezvoltarii comunitatilor umane (vrabii, rozatoare, insecte). Terenurile cultivate au devenit habitatul ciorilor, a rozatoarelor. Mittel Europa este locul exclusiv de migrare al lastunului si rândunicii cu coada bifurcata.

6. Solurile sunt specifice celor brune si brun-roscate în foarte putine cazuri dezvoltându-se cele balane. În regiunile mai înalte le iau locul cele cenusii, podzolice (la peste 700-800 m). Îmbogatirea în humus a acestor soluri este determinata de existenta unei microfaune foarte active, a unor insecte si rozatoare (cârtita - Talpa europaea) si prin faptul ca anual suprafata terestra este acoperita cu un covor aproape permanent supus descompunerii (litiera). Procesul de descompunere fizico-chimica a litierei determina îmbogatirea coloidala, organica si minerala a partii superficiale de sol sau a orizontului A, încât, aceste soluri prezinta, deseori, o fertilitate peste medie. Dezvoltarea unor „combinate” de tip sovietic, initial în Muntii Ural dar extins ulterior si în celelalte tari comuniste, au avut efect puternic asupra mediului si în special asupra padurilor de foioase si conifere încât la sfârsitul secolului XX padurile din centrul Europei erau îmbolnavite în procent de peste

80%. Combinate cum ar fi cele de la Krivoi Rog, Galati, Kuznetk, Solgotárján, Szekesfehervár, Bielsko-Biala si Katowice, prin dezvoltarea lor supradimensionata au avut un impact asupra mediului biotic si abiotic

modificând-l esential cu efecte uneori catastrofale asupra mediului ambiant uman.

Stricto senso, denumirea economica de „combinat” a aparut în fosta URSS, ca întreprindere cu

activitati complementare în care sectiile (uneori cu rang de întreprinderi subordonate) aveau schimburi

continue. Creat de primul an cincinal (1928-1932), UKK-ul (Ural Kuznetk Kombinat) a fost cel mai

celebru. El asocia fierul din Urali cu carbunele din Siberia Centrala, aflate totusi la distante apreciabile

(2000 km). Combinatul era, astfel, o forma de concentrare verticala. Nu toate combinatele din fosta

Europa Comunista au disparut, printre care si UKK. În sens mai larg, combinatul înseamna si asocierea a doua locuri sau activitati complementare. De regula, pentru un complex siderurgic, energetic sau chimic integrat cum ar fi combinatul minier Valea Jiului, combinatul chimico-metalurgic de la Kladno sau combinatul energetico-metalurgic Stallowa-Wolla. Dezvoltarea comunitatilor umane a atras dupa sine aparitia unor întinse aglomerari umane de tip conurbatii (Lille-Roubax-Tourcoing, Silezia Superioara), metropole (aglomeratiile pariziana, londoneza, moscovita) si melagolopolisuri (Randstadt-Holland, Ruhrstadt).

PEISAJUL GEOGRAFIC MEDITERANEAN

Acest peisaj se suprapune formatiunilor biopedoclimatice mediteranene (biomul mediteranean). Toate caracterele de vegetatie, clima si sol apartin tipului de mediu mediteranean sau subtropical boreal. Se desfasoara pe importante regiuni din sud-estul Spaniei, Portugalia, Sudul Frantei, centrul si sudul Italiei, cea mai mare parte a Greciei, litoralul dalmatic al Adriaticii, inslele din Marea Mediterana si Crimea de Sud.

Se desfasoara latitudinal cam în jurul valorii de 35° lat. N. (în Gran Sasso d’Italia atinge 37° lat. N).

1. Relieful din regiunea mediteraneana apartine Europei tinere. În cuaternar si actual configuratia a fost completata cu numeroase urme glaciare în munti cu depuneri mari de galeti de mari dimensiuni, în unele bazine hidrografice. Acum s-a creat o retea subterana bogata. Caracterul subteran pluviometric a dus la formarea unor piemonturi si glacisuri dar si formarea unor delte, cum sunt cele ale Padului si Rhonului.

Relieful are altitudini cuprinse între 200-3000 m. Are grad diferit de fragmentare si este determinat de reteaua hidrografica. Modelarea reliefului se realizeaza mai ales toamna si iarna datorita conditiilor de torentialitate. Relieful este variat atât prin forma cât si vârsta. Se întâlnesc munti, coline, platouri si podisuri, câmpii si depresiuni variate (Muntii Sierra Nevada, Cordiliera Betica, Muntii Pindului, Muntii Dinarici, Muntii Alpii Iulieni, Muntii Pontici, Muntii Crimeii, Podisul Peloponezlui, Estul Mesetei Spaniole, Piemontul Pirineilor, Piemontul Alpilor si versantii mediteraneeni ai Alpilor Provensali).

Cordiliera Betica – apare sub forma unor munti înalti în S si S-E Spaniei cu o larga deschidere la Mediterana; depasesc 3000 m. Au bogate resurse de subsol si sunt formati din sisturi cristaline si roci sedimentare cutate.

Muntii Apenini din centrul Italiei, Sicilia, Calabria, Zona Neapole sunt formati din masive cristaline dar si masive vulcanice (Etna si Vezuviu); au altitudini medii de 1500-2500 m cu exceptia vulcanului Etna (2780 m). Muntii Pindului sunt alcatuiti din sisturi cristaline si roci intruzive si au altitudini medii de 1000-2900 m (Vf. Olimp – 2910 m). Sunt puternic fragmentati si cuprind un relief carstic dezvoltat pe calcare cretacice. Conditiile tectonice din nordul Greciei au permis formarea unor lacuri tectono-carstice

(Ohrid, Prespa, Scutari). Muntii Pontici – strajuiesc Marea Neagra si sunt strabatuti de numeroase vai transversale cu aspect de defileu (Sakarya si Kyzyl-Irmak). Sierra Nevada – care s-au format în urma cutarilor mezozoice si neozoice constituie o exceptie altimetrica (peste 4400 m – Vf. Witney 4418) a caror etajarea climatica permite un relief glaciar (cel mai sudic ghetar montan din Europa).

Messetta Spaniola se afla în Peninsula Iberica si este un podis accidentat în care se gasesc culmi de tip sierra (cea mai importanta este Sierra Cuenca) si care prezinta un grad de torentialitate si glacisuri întinse (cu altitudini de 500-600 m); se prezinta ca un soclu cristalin acoperit partial cu o cuvertura sedimentara tertiara si cuaternara. Podisul valurit al Peloponezului (Arcadia) este format în evantai spre est, calcaros cu altitudini medii de 500-700 m si o retea hidrografica redusa.

Câmpia Andaluziei ocupa un fost golf umplut cu depozite marine si fluviatile si care este strajuita de culmile Sierrei Morena si Cordiliera Betica. Prezinta o asimetrie altitudinala ceea ce-i confera spre vest aspectul colinar, aratând trecerea de la munti la câmpie ca o unitate de contact strabatuta de Guadalquivir care se despleteste într-o câmpie joasa, formând o regiune mlastinoasa în apropierea Seviliei (Las Marimas). Afluentii Guadalquivirului sunt scurti dar în totalitate amenajati hidrotehnic cu baraje de acumulare pentru

irigatii.

Câmpia Thessaliei din nordul Greciei este cuprinsa între Muntii Macedoniei si Muntii Pindului. S-a format într-o depresiune tectonica cu depozite sedimentare de peste 2500 m grosime; este compartimentata în doua

subunitati (o regiune înalta la vest de râurile Prica – Larisa si o regiune joasa în est denumita Trikkala, unde s-au format mlastini pe un pat argilo-sedimentar).

Tarmurile sunt variate, de la cel de tip cu cordoane litorale, plaje si perisipuri (N-V Marii Adriatice), pâna la cele abrupte, stâncoase de tip vulcanic (Insulele Egeene, Insulele Lipari). Unele tarmuri au delte cu o înaintare liniara foarte rapida. Tarmul Dalmatic face exceptie, fiind cu numeroase insule alungite si canale pe litoralul croat.

2. Principalele conditii climatice generate de întâlnirea alizeelor cu masele polare în timpul iernii, impun uscaciune, prin urmare exista o alternanta a sezoanelor foarte bine diferentiate. Sunt prezente o vara calda si secetoasa si o iarna blânda si ploioasa, seceta din timpul verii se prelungeste afectând culturile sau chiar vegetatia spontana/naturala. Iarna, toamna si partial primavara se instaleaza un asa-numit sezon ploios, iarregimul termic si pluviometric este legat de prezenta si deplasarea zonei de convergenta intertropicala din emisfera nordica (aerul cald al Africii de Nord este antrenat spre sudul Europei). Asa se explica de ce la Marsseille iarna are putine zile geroase iar verile sunt secetoase si prelungite. În sudul Spaniei la Almeria,patrundere maselor de aer cald interfereaza cu vânturile de vest atlantice, determinând prelungirea unor ploi si în luna mai. În schimb, în localitatea Famagusta (Cipru), situata la aceiasi latitudine cu Almeria se înregistreaza anual 160-180 zile secetoase). Ploile au în general un caracter torential si se înregistreaza dimineata si spre prânz. De multe ori caracterul torential duce la distrugerea recoltelor. Aceeasi distrugere se

înregistreaza si ca urmare a secetei cauzata de patrunderea ciclonilor tropicali. Cantitatea totala de precipitatii din timpul anului este variabila si este determinata de expozitia versantilor, de altitudinea reliefului; asa se explica de ce în unele regiuni joase de podis, precipitatiile sunt de 230-250 mm iar pe coasta Dalmatiei si pe versantii Dinaricilor, precipitatiile depasesc 700 mm. Exista doua vârfuri de crestere a precipitatiilor: unul de toamna sau sfârsit de toamna si unul de primavara sau sfârsit de iarna (în general egale, atât ca intensitate cât si constanta). Conditiile naturale de întâlnire a maselor de aer polare cu cele tropicale si maselor de aer vestice cu cele ale Mediteranei determina, ca pe fondul circulatiei generale a atmosferei, sa se realizeze

deplasari locale ale maselor de aer(vânturi) cu caractere termice diferite:

- sirocco – vânt fierbinte ce vine de pe tinutul saharian, format în zona subtropicala si ajungând pâna în Italia, Sardinia, Sicilia, Corsica;

- bora – vânt rece care traverseaza Muntii Dinarici de la nord-est spre sud-vest, afectând litoralul dalmatic adriatic;

- mistralul sau transmontanul – se formeaza în zona Masivului Central Francez, traverseaza unitatile montane din jur (Alpii Provensali si Alpii Dauphiné) îndreptându-se spre Coasta de Azur, eliminând efectul vântului uscat de tip sirocco si care învaluie tinutul cu un aer mai rece mai placut moderând uscaciunea.

3. Hidrografia este formata din ape curgatoare cu caracter torential determinat de regimul pluviometric hivernal; unele râuri seaca în totalitate vara sau au o scurgere semipermanenta. Unele artere hidrografice (Guadalquivir, Tigru, Ebru si Menderes) au un regim de scurgere mai constant. Unele ape de suprafata cunosc variatii de nivel, în special la cele doua vârfuri pluviometrice iar scurgerea este afectata în foarte multe cazuri de structura petrografica a regiunii strabatute (în special în regiunile carstice), fapt ce duce la modificarea debitului în sectoarele mediu si inferior.

Unele ape subterane prezinta un grad ridicat de mineralizare (sulfuroase, sulfatate, carbonatate si feruginoase) dar si un grad ridicat termic în Sicilia, Mezzogiorno ce depasesc 60-70°C. Unele ape minerale sunt folosite si în scopuri terapeutice sunt cele de la Bolzano, Treviso, Tirana, Thessaloniki. În unele pesteri din Pod. Karst, din Muntii Albaniei si din Pod. Peloponez se gasesc lacuri interioare si chiar conditii de formare a unor izbucuri.

4. Vegetatia mediteraneana este în general alcatuita din tufisuri si asociatii dezvoltate locul fostelor paduri si asociatii vegetale xerofite. În functie de compozitia lor, asociatiile vegetale mediteraneene sunt:

a) formatiunea de maquis (denumire corsicana) acopera regiuni litorale din Sardinia, Corsica, Italia, Franta si se formeaza pe un substrat silicos; are în alcatuire maslin salbatic, laur, mirt;

b) formatiunea de garriga cuprinde stejarul de cârmâz, palmierul pitic, rozmarinul si se formeaza pe roci calcaroase iar înaltimea arbustilor variaza între 2 si 3 m;

c) formatiunea de friggana – specifica Greciei, este alcatuita din maslin salbatic, laur si dropita;

d) formatiunea de chaparal situata în sudul Portugaliei, are în componenta arbusti intercalati cu quercinee cum este stejarul moale (Quercus dumosa);

e) formatiunea de mattoral care, alaturi de speciile arbustive prezinta numeroase specii de graminee.

Principala formatiune vegetala – padurea – urca în altitudine pâna la 1500 m si este alcatuita din pin, brad, stejar; aceasta padure s-a adaptat conditiilor de uscaciune, dând frunzei o forma alungita; cele mai late sunt

acoperite cu un strat fin de ceara. Tulpinitele de ierburi (graminee) sunt acoperite cu perisori. Toate aceste constituie adaptari la uscaciune pentru încetinirea evapotranspiratiei. Chiparosul (Quercus illex) si pinul negru (Quercus suber) sunt doua specii arboricole specifice vegetatiei mediteraneene.

Predomina quercineele mezotermofile cum sunt cerul (Quercus ceris) si gârnita (Quercus frainetto) iar în sudul Spaniei (Andaluzia) se afla peste 30 de specii de stejar specific Magrebului cum este cel denumit Quercus mirbekii.

Regiunea mediteraneana este cunoscuta si sub denumirea de regiunea maslinului (peste 30 de specii de Olea) si mai putin cedrul. Dupa secolul al XIII s-a adaptat foarte bine Pinul de Alep (Pinus mahaleb).

5. Fauna este alcatuita din reptile, batracieni si numeroase insecte (cicadele); sunt diferite pasari rapitoare si nerapitoare dar si unele veninoase cum ar fi scorpionul si vipera. Este zona de origine a oii domestice (muflonul). Regiunea mediteraneana este cunoscuta ca un important leagan de cultura si civilizatie, de aceea, înca din mileniile II - III î. Hr. S-au dezvoltat numeroase civilizatii de sorginte feniciana, greaca, latina si elenistica peste care s-au suprapus cele de sorginte germana, maura, araba si turca. Interventiile antropice antice, medievale si moderne au produs numeroase modificari în peisaj. Asezarile umane s-au adaptat conditiilor naturale specifice prin dezvoltarea unor asezari de tip stup iar conditiile de seceta prelungita au fost contracarate prin dezvoltarea unor stravechi sisteme de irigatie. Tarmul Mediteranei este presarat

cu numeroase porturi comerciale dar si cu numeroase statiuni balneoclimaterice care se însiruie ca adevarate ghirlande (Costa Brava, Costa del Sol, Côte d’Azur).

PEISAJUL GEOGRAFIC AL STEPELOR

SI STEPELOR SEMIARIDE

PEISAJUL GEOGRAFIC AL STEPELOR

 Ocupa partea centrala si estica a Europei, respectiv din nordul Marii Negre (Pricernomorie), nordul Caucazului, nordul Marii Caspice (Pricaspica) pâna în sudul Uralului, peste Podisul Volgai, Podisul Rusiei Centrale, Colinele Donetului, Câmpia Ucrainei, Podisul Volhyno-Podolic, Colinele Bielorusiei, Podisul Basarabiei, Câmpia Bugeacului. De asemenea se extinde si în estul Câmpiei Române (Baragan si Câmpia Siretului Inferior) si în Pod. Dobrogei din tara noastra.

Azonal, stepa se gaseste si în Câmpia Panonica, cunoscuta sub denumirea de pusta ungara.

Latitudinal acest peisaj se întâlneste între 30 si 50° lat. N, dovedind ca este un peisaj de nuanta temperata care se întinde peste întreaga Ucraina, Moldova, Belarus, partial sud-estul Românei, aproape întreaga Ungarie, Câmpia Voivodinei din Iugoslavia si aproape jumatatea sudica a partii europene a Rusiei (partea europeana a Kazahstanului si aproape 50% din aceasta tara este ocupata de stepa).

1. Relieful predominant este de câmpie, dealuri si coline joase. El se suprapune peste vechiul scut est-european si peste scutul Karagandei sau al Kazahstanului, unde s-au format vaste sineclize si anteclize alcatuite din depozite groase de roci moi, friabile, peste care s-a depus loess-ul pleistocen, care în Câmpia Rusa atinge 80-110 m grosime. Nu întâmplator predomina relieful de sufoziune si tasare iar în conditiile climatului semiarid din Pricaspica si Kazahstan, apare un relief semidesertic pe circa 1.000.000 km2.

2. Climatic se caracterizeaza prin patru anotimpuri din care doua sunt extrem de diferite, veri calde, secetoase, cu temperaturi tropicale timp de 30-40 de zile si un anotimp geros de iarna cu temperaturi foarte scazute când se înregistreaza frecvent -15, -20°C. Caracteristica specifica acestui climat temperat continental o constituie amplitudinea termica anuala cea mai ridicata din Europa. De aceea, acest climat mai este denumit si excesiv. Precipitatiile sunt si ele moderate, chiar scazute. În general, exista doua vârfuri în curba

precipitatiilor anuale: ploile de primavara si ploile de toamna-iarna, în care se înregistreaza ľ din aportulpluviometric anual, iar lunile iunie, iulie si august sunt lunile cu cele mai scazute precipitatii. De aceea, secetele sunt uneori catastrofale pentru aceasta perioada calda a anului marind efectul pierderilor hidrice pentru vegetatia naturala dar si cea cultivata.

În general temperatura medie anuala se situeaza în jurul valorilor de 7-9°C. Numai în Câmpia Româna, Podisul Dobrogei, Câmpia Panonica, Peninsula Crimea si nordul Caucazului, temperatura medie anuala urca la 10-11°C. De asemenea precipitatiile medii anuale scad de la vest la est în regim dramatic. În Podisul Moldovei, Podisul Basarabiei si Câmpia Voivodinei, mediile anuale se situeaza între 400-600 mm, dar pe valea Volgai la Volvograd, precipitatiile au o medie de 360 mm. Precipitatiile sunt mai ridicate în nord si

mai scazute în sud, pentru ca întreaga regiune est-europeana cunoaste frecvente patrunderi de aer polar si o influenta aproape permanenta a Anticiclonului Siberian, cu predominanta vânturilor de est si nord-est si cu viscole puternice iarna (crivatul). Efectele climatice se resimt si asupra retelei hidrografice.

3. Hidrologic, acest peisaj este strabatut de unele dintre cele mai mari ape curgatoare ale Europei (Volga, Ural, Don, Nipru, Bug, Prut, Tisa, Dunare). Regimul de scurgere al acestora este influentat de regimul pluviometric, fapt ce determina echivalenta vârfurilor de scurgere cu vârfurile pluviometrice. De asemenea, scurgerea în regim de înghet este prezenta timp de 2-3 luni pe an, iar în timpul verii unele râuri cu debite modeste pot seca definitiv. Au fost ani de seceta în care debitul lichid al Volgai a scazut sub 2500 m3/s. În 1941, debitul Donului a fost doar de marimea Somesului, adica 230 m3/s, iar în 1898, debitul Dunarii a scazut la 2300 m3/s.

Pentru regularizarea scurgerii, fluviile E-europene au fost supuse unor vaste operatiuni de hidro-amelioratie, realizându-se baraje hidrotehnice în spatele carora s-au format vaste lacuri de acumulare de la Tarritan pâna la Nijni-Novgorod pe Volga, pe întreg cursul mijlociu si inferior al Donului, al Niprului si pe Dunare (la Komarno). La aceste lacuri de acumulare se adauga foarte multe limanuri fluviatile existente în special din nordul Marii Negre si în sudul Basarabiei si foarte multe lacuri de crov, în special în Câmpia Ucrainei si

Pricaspica. Multe lacuri naturale au regim de saraturare, determinat de aportul din interiorul solului prin intermediul apei de infiltratie, în perioada de seceta când este evaporatia puternica. Predominarea izvoarelor si apelor minerale carbonatate, dar care au în prezent un ridicat grad de încarcatura azotoasa datorita acumularilor de azotiti si azotati în urma chimizarii agricole.

Regimul solurilor suporta consecintele acestui climat, dar si roca mama care este specifica, ele capatând caracter molic – cernoziomurile. Acestea au un regim humic si valoarea humus: 2,7 – 3,6% dovedindu-se unele dintre cele mai fertile soluri europene.

Acest lucru va determina dezvoltarea unei agriculturi extensive evoluata prin procesul de destelenire început cu secolul al XVIII-lea nu cuprinde întreaga stepa est-europeana. Agrosistemele (apartinatoarea fostei economii centralizate, în prezent adaptate partial economiei de piata) au loc locul fitocenozelor naturale. Biocenoza caracteristica acestui peisaj este alcatuita din ierburi pe soluri humice argiloiluviale si cambice, cu talie mica; numai solurile nisipoase au ierburi cu o talie ceva mai înalta. Vegetatia de stepa central si est europeana este asemanatoare cu alte formatiuni vegetale din America de Nord (preeria), în America de Sud (pampas) iar în conditiile în care aceste ierburi se asociaza cu formatiuni vegetale lemnoase de tip arbustiv si arboricol (de regula quercinee) se formeaza silvostepa. Stepa ca formatiune ierboasa lipsita de ierburi este dominata de graminee si nu acopera întotdeauna integral solul. Cuvântul „stepa” este specific zonei

temperate, dar se aseamana compozitional cu pajistea tropicala cu graminee. Este o formatiune vegetala deschisa, discontinuitatea în raspândire fiind impusa de topoclimatul creat în strânsa dependenta cu relieful. Vegetatia este putin densa, iar constitutia este data de fitodiversitatea gramineelor si leguminoaselor cu frunze nu prea mari. Ca specii frecvent întâlnite sunt speciile de Elymus, Poa, Andropogon, Festuca. Acestea au suprafata foliara redusa în vederea reducerii transpiratiei si prezinta doua straturi ale organelor vegetative: unul subaerian, în care tulpinitele prezinta o foarte mare agilitate si o rezistenta sporita la vânt si unul subteran format din radacini filamentare, ramificate care se întrepatrund formând fenomenul de întelenire. Unele plante se dezvolta pe suprafete foarte mari întinzându-si tulpinile alungite (troscotul, volbura).

Se înregistreaza doua tipuri vegetale: tipul nordic cu o crestere precoce si înceata la debutul verii (formatiuni de Stipa si Poa) si unul sudic care creste mai târziu, spre sfârsitul verii (formatiuni vegetale cu predominanta Andropogon-ului). În Pricaspica si Kazahstan, alaturi de Elymus, se întâlnesc si genurile Sesseli, Kochia, Centauraea, care au, în general, o mai mare robustete si un grad de lignificare mai mare. Aceasta stepa se prelungeste spre Caucaz, devenind o stepa rece, uscata, ba chiar semidesertica, iar diferentierile se impun de la vest la est si de la nord la sud. Cea mai abundenta specie este Bromus, la care se adauga si exemplare rare

de Anemona si Tulipa. Este caracteristica pelinarita (Artemisia) la care se adauga macul rosu, colilia, negara, albastrita. Sunt mai frecvente în regiuni de silvostepa. Silvostepa prezinta amestecuri de jugastru (Acer campestre), specii mezofile de Quercus pedunculiflora, Quercus fraiento si Quercus ceris, iar pe un spatiu destul de bogat din apropierea marilor vai Populus tremula, Populus nigra si Alces. În cadrul acestei stepe a fost adaptat înca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea salcâmul adus din America (Robinia pseudoaccacia). El a fost adaptat mai ales pentru fixarea dunelor semimobile, cum au fost cele din Câmpia Panonica (Dunele Deliblat si Dunele de la Valea lui Mihai) si din Câmpia Româna (Dunele din Câmpia Siretului Inferior si din Baragan). Stepa este o zona sociala aproape istorica în care se recunoaste asa-

numitul „imperiu al stepei” care a dominat o perioada îndelungata în istoria omenirii, ca o constructie geopolitica foarte activa (Imperiul Marilor Moguli ai lui Gingis Han) care va dainui spre estul Europei prin tinuturile tatarasti ale hoardei de aur. Aceasta regiune de stepa este o vasta arie umanizata de la est catre vest înca din Evul Mediu timpuriu prin patrunderea slavilor nordici si ulterior a popoarelor mongolice central-asiatice. Biocenozele naturale au fost puternic modificate sau complet înlaturate si create în locul lor agrosisteme în prezent irigate, încât dintr-o agricultura nomada pentru cresterea animalelor s-a ajuns la o agricultura extensiva cultivata. Populatia a preferat marile culoare de vale, dar si marile marginase (Marea Neagra, Marea Azov si Marea Caspica).

Densitatea medie a crescut odata cu dezvoltarea migratiei, dar si ca urmare a conditiile naturale. De aceea, densitatea medie pe tari prezinta variatii de la o regiune la alta: peste 85 loc/km2 în Ucraina, peste 100 loc/km2 în Moldova si peste 25 loc/km2 în Rusia.

Aceasta regiune constituie o vasta arie agricola, are resurse naturale de subsol foarte variate determinând aparitia unor aglomerari umane puternice. Ca exemplu: de-a lungul Niprului, începând cu regiunea Kievului, au aparut foarte mari localitati care au si o industrie complexa, cum este Zaporojie, Dnepropetrovsk, Cerkassy, Kharkov si Nikopol.

Exploatarea celui mai bogat zacamânt de carbune superior (Donbass) a dus la formarea unei regiuni industriale foarte puternice, în care Donetk si Makeevka au peste 1.000.000 loc. fiecare. Exploatarile de hidrocarburi din regiunea Volga-Ural au dus la formarea unei regiuni industriale complexe, aceasta si ca urmare a dezvoltarii industriale a Uralului impusa de cel de-al doilea Razboi Mondial. Începuta prin punerea în exploatare a zacamintelor feroase si neferoase din Ural, la care s-a adaugat carbunele energetic si dupa anii ’50 ai veacului XX a hidrocarburilor, regiunea a cunoscut dezvoltarea unor puternice orase, a carorpopulatie ca depasi 1.000.000 locuitori (Celeabinsk, Omsk, Nijni-Novgorod, Orel, Samara, Ekaterinburg). Alaturi de aceasta industrie de prelucrare, se va dezvolta si o puternica industrie energetica bazata pe exploatarea hidrocarburilor, a carbunelui si pe mari complexe hidroenergetice, create pe Volga, Don, Nipru si Kama (C.H.E. de la Kuibyshev – 3.600 MW este cea mai mare din Europa). În Ungaria, de-a lungul Dunarii, s-a dezvoltat o puternica retea urbana ce se continua pâna în Voivodina (Budapesta, Zagreb, Novi-Sad), iar în Dobrogea si estul Câmpiei Române s-au dezvoltat alte arii puternic urbanizate (Braila-

Galati, litoralul românesc al Marii Negre, de la Capul Midia pâna la Mangalia). Sistemele agricole sunt dominate de cultura cerealelor (grâu, porumb, orz, ovaz, secara), de cultura florii soarelui (regiunea este cea mai mare cultivatoare mondiala).

În regiunile colinare s-a dezvoltat si pomicultura (în special cais, prun, piersic) si întinse podgorii (Tokay, Litoralul sudic al Crimeei). Litoralul românesc al Marii Negre, litoralul Crimeei la Marea Azov si Marea Neagra, Delta Volgai-Astrahan, constituie importante regiuni turistice, iar statiunile Simferopol, Yalta, Stravopol, Odessa, Mamaia, Constanta, Mangalia sunt printre cele mai cautate. Atractivitatea turistica este sporita si de existenta deltelor cu cele mai mari suprafete din Europa (Volga, Dunare, Ural).

PEISAJUL GEOGRAFIC SEMIARID AL MESSETEI SPANIOLE

         Acest mediu este dezvoltat în conditii climatice de adapost al unei arii iberice înconjurate de unitati montane care constituie stavila în calea maselor de aer mediteranean dar si a celor de provenienta atlantica. De aceea precipitatiile sunt de sub 350 mm/an. Suprafata este comparativ cu a tarii noastre (peste 200.000 km2) si cuprinde Pod. Castiliilor. Este un podis accidentat în care se gasesc culmi de tip sierra (cea mai importanta este Sierra Cuenca si care prezinta un grad de torentialitate si glacisuri întinse cu altitudine de 500-600 m);

se prezinta ca un soclu cristalin acoperit partial cu o cuvertura sedimentara tertiara si cuaternara.

Teritoriul se înscrie ca un amestec de ierburi marunte cu tufisuri tepoase de tip garriga. Datorita ariditatii s-au format dune semimobile pe care se gasesc ierburi de Ephedra si Salsola. Insectele au aripi chitinoase iar mamiferele, în special rozatoare (orbetele, popândaul, hârciogul), s-au adaptat perioadei de hibernare în care îsi creeaza în subteran provizii de seminte de graminee, iar reptilele sunt de talie mica, mai ales de tipul Lacerta si vipera (Vipera berrus). Gradul de umanizare al acestui teritoriu este foarte ridicat chiar daca regiunea a început sa se aridizeze în urma cu 250-300 de ani. În Evul Mediu regiunea a constituit un bastion de rezistenta în fata expansiunii maure. Nu întâmplator vom gasi aici capitala Regatului Spaniol. Adaptarea la aceste conditii climatice s-a realizat si datorita faptului ca au fost construite foarte multe situri mici care au permis o integrare mai rapida la „noul mediu ambiant”.